| Cuprins |
(18 octombrie 1839, Brasov - 13 iulie 1916, Viena) Chimist, arhitect, profesor, inventatorul becului de gaz, cu regulator de curent ("becul Teclu"), academician |

Nicolae Teclu a urmat cursurile
liceale la Brasov, apoi la Viena. Isi continua studiile la Viena, la Institutul
Politehnic, si la München, la Academia de Arte Frumoase, sectia Arhitectura.
A devenit chimist dupa terminarea
Politehnicii din Viena, unde a studiat chimia generala si apoi chimia analitica
cu dr. E. Ludwig si tehnologia chimica cu profesorul Redtenbacher. Nicolae Teclu
a fost profesor la Brasov (1863-1868), profesor de chimie la Academia de Comert,
din Viena, docent la Academia de Arte, din Viena (la catedra de Chimia
culorilor), chimist al Monetariei Statului si al Imprimeriei Imperiale din Viena
si membru al Academiei Romane.
A
desfasurat o bogata activitate de cercetare, indeosebi, in domeniul chimiei
anorganice, privind determinarea cantitativa a ozonului, dintr-un amestec de
gaze, a dioxidului de carbon, imbunatatirea compozitiei pigmentilor si a
uleiurilor folosite in pictura, analiza compozitiei unui meteorit gasit in India
(la Goalpara).
Nicolae Teclu a
obtinut rezultate remarcabile in urma cercetarilor sale stiintifice, referitoare
la electricitatea atmosferica, tehnologia hartiei, compozitia silicatilor,
combustia gazelor si studiul flacarii, capacitatea de explozie a amestecurilor
de gaze.
A fost un specialist de
notorietate, in tehnologia hartiei, in studiul combustiei si al uleiurilor si
pigmentilor utilizati in pictura.
Nicolae Teclu a inventat, in 1900, becul
de laborator, cu reglare a curentului de aer si gaz, bec de gaz cu regulator,
care-i poarta numele. Inventia a fost brevetata in Austria si realizata de firma
vieneza W.J. Rohrbeck's Nachtolger si, la Leipzig, de catre firma Franz
Hugershoff.
"Becul Teclu"
este folosit si astazi in toate laboratoarele din lume si este asemanator cu
becul Bunsen, dar reglarea admisiei se face cu un obturator conic si, in felul
acesta, se obtine un amestec mai bun al aerului cu gazul si o temperatura mai
inalta.
Aparatul pentru
determinarea transparentei corpurilor, inventat de el, a fost prezentat la
Congresul International de Chimie, organizat la Viena, in anul 1898.
"Aparatul Teclu", care putea fi folosit si ca fotometru, folosea un bec
cu filamentul din platina-iridiu.
Pentru demonstrarea formarii ozonului cu ajutorul curentului electric, a
inventat diferite tipuri de ozonizatoare. Aceste aparate produceau ozon,
folosind fie descarcari luminoase (scantei), fie descarcari obscure. Se folosea,
ca indicator, hartia cu iodura de potasiu amidonata sau solutia de iodura de
potasiu cu amidon. Culoarea albastra a hartiei indicator aparea la cateva
secunde de functionare a ozonizatoarelor.
Nicoale Teclu a inventat si
aparate pentru prepararea dioxidului de carbon solid, pentru sinteza si
descompunerea apei, pentru inregistrarea exploziilor de gaze, pentru
determinarea in orice moment a compozitiei aerului din mina in scopul evitarii
exploziilor de grizu.
A inventat
si realizat ozonizatoare de diferite tipuri, generatoare de gaz pentru presiuni
mari, generatoare de gaz pentru obtinerea unui curent de gaz continuu, aparate
pentru preparea amestecului detonant, aparate didactice etc.
Diferite tipuri de ozonizatoare concepute de N.
Teclu